Dicționar

Operaţie constând din îndepărtarea unui organ, a unui ansamblu de ţesuturi sau a unui corp străin pe cale chirurgicală.

Cavitate a osului iliac în care se articulează capul femurului.

Mucopolizaharid prezent în lichidul sinovial, în umoarea apoasă şi în cea vitroasă.

Medicament care reduce capacitatea de agregare a plachetelor sangvine. Antiagregantele plachetare (aspirina în doze mici, ticlopidina, sulfinpirazonul, dipiridamolul), inhibă funcţiile plachetare care participă la hemostază (oprirea hemoragiilor). Ele sunt administrate pe cale orală.

Formaţiune anatomică formată din extremităţile a două sau mai multor oase şi din alte structuri specifice (capsulă articulară, sinovială, ligamente articulare, cartilaj articular) şi care permite mobilizarea oaselor între ele.

Cameră video în miniatură care transmite unui monitor imagini mărite din interiorul cavităţii articulare, ortopedul având astfel o viziune clară asupra genunchiului.

Procedură chirurgicală miniinvazivă (incizii de aproximativ 1 cm) prin care medicul ortoped vizualizează interiorul articulaţiei genunchiului, cu ajutorul unui instrument numit artroscop, în acest fel putând fi diagnosticate şi tratate diferite probleme articulare.

Afecţiune cronică degenerativă a articulaţiilor.

Suferind de artroză.

Compatibil cu materia vie; despre un material organic sau anor­ganic care, intodus în organism, nu exercită efecte nocive (toxice sau de altă natură) locale sau generale.

Test care permite diagnosticarea unei coagulopatii; (concr.) buletin care cuprinde rezultatul unui astfel de test.

Denumire generică pentru sindroamele hemoragice datorate tulburărilor de coagulare a sângelui.

Proteină care se găseşte în țesutul conjunctiv, osos și cartilaginos și care, prin fierbere, se transformă în gelatină.

Boală de depozitare a pirofosfatului de calciu; este o afecţiune reumatologică cu manifestări clinice variate datorate precipitării pirofosfatului de calciu în ţesuturile conjunctive.

Hormon secretat de corticosuprarenală; corticosteroid.

Care ține de piele, privitor la piele; (despre tratamente medicale) care se aplică pe piele.

Infiltraţie cu lichid seros a ţesuturilor, îndeosebi a pielii, cu acumulare de lichid în ţesutul conjunctiv subcutanat. Pielea edematiată este lucioasă şi mai transparentă, datorită infiltraţiei este întinsă, cutele se şterg, iar contururile osoase dispar. Din cauza edematierii, pielea își pierde elasticitatea, iar prin apăsare rămâne un timp urma degetului (semnul godeului).

Înregistrare grafică a tensiunii şi a curenților electrici care însoțesc activitatea musculară a inimii.

Leziune traumatică a unei articulații provocată de executarea bruscă a unei mișcări dincolo de limitele fiziologice, fără a fi urmată de o deplasare permanentă a oaselor sau a ligamentelor.

Os lung care formează scheletul coapsei, de la genunchi până la șold.

Proteină globurală prezentă în plasma sangvină care, sub acţiunea trombinei, este hidrolizată parţial rezultând o proteină insolubilă, fibrină. Afectarea nivelului plasmatic al fibrinogenului este expresia afectării directe a diverse organe, între care a ficatului, ca sediu principal al sintezei sale.

Dezvoltare patologică exagerată a ţesutului conjunctiv.

1. Fragment de țesut sau organ transplantat dintr-o regiune în alta a corpului aceluiași individ sau de la un organism la altul; grefon, transplant. 2. Operație de refacere a unui țesut sau a unui organ cu ajutorul unei grefe.

Afecţiune determinată de o tulburare a metabolismului purinelor: acidul uric, produs terminal de degradare a purinelor, se acumulează în sânge (hiperuricemie), apoi, sub formă de cristale minuscule de uraţi (de sodiu, calciu, potasiu, amoniu), se depune în articulaţii, în special în ţesutul cartilaginos. Articulaţiile afectate se pot deforma progresiv, până la pierderea mobilităţii. Boala se manifestă prin umflături ale articulațiilor, însoțite de dureri violente.

Celulă sangvină de culoare roșie, care transportă oxigenul și bioxidul de carbon în sânge; globulă roșie; eritrocit.

Analiză de laborator constând în notarea hematiilor și a leucocitelor.

Extensiune maximă a unei articulații.

În/din interiorul unei articulații.

Muşchii biarticulari care acţionează pe articulaţia şoldului astfel: muşchiul biceps femural (prin capătul lung) este extensor şi rotator extern al coapsei, iar muşchii semimembranos şi semitendinos sunt tot extensori, dar totatori interni şi aductori ai coapsei.

Lichid seros, transparent, de culoare galbenă, secretat de membranele situate în cavitatea articulaţiilor cu scopul de a înlesni alunecarea oaselor unele peste altele.

Fascicul de fibre conjunctive, tare și puțin elastic, cu rol de fixare a componentelor unei articulaţii sau de susţinere şi menținere a unuia sau a mai multor organe.

Procedeu chirurgical de refacere a ligamentelor rupte sau relaxate ale unei articulații.

Membrană seroasă din cavitatea articulațiilor și din tecile tendoanelor, care secretă sinovia.

Cartilaj în formă de lentilă sau de inel, care se află la diferite articulații ale corpului. Rolul său este de a facilita alunecarea suprafeţelor articulare, una faţă de cealaltă, în timpul mobilizării articulaţiei.

Extirparea chirurgicală, parţială sau totală, a unui "menisc articular”.

Referitor la morfologia și funcționarea unui organism.

Termen utilizat îndeosebi pentru desemnarea unei artrite infecţioase ale cărei leziuni s-au extins la nivelul zonelor osoase adiacente.

Excrescenţă osoasă anormală situată la marginea unei suprafeţe articulare. Osteofitele în sine nu sunt dureroase, dar pot veni în contact cu alte oase sau nervi, provocând durere.

Secţionarea operatorie a unui os, în scopul obţinerii axării, derotării, alungirii, scurtării sau sprijinului acestuia.

Produs chimic macromolecular, elastic, de culoare albă, obținut prin polimerizarea etilenei.

Proteină folosită în diagnosticarea multor boli, fiind unul din indicatorii analizați și urmăriți în evoluția bolii. Nu trebuie confundată cu proteina C sau peptida C.

Metodă de anestezie parţială locoregională, în special a părţii inferioare a corpului, prin puncţie lombară şi injectarea în spaţiul subarahnoidian a unei substanţe anestezice locale care antrenează pierderea sensibilităţii şi apoi a motricităţii, determinând anestezia regiunilor inervate de nervii subiacenţi.

Limitare a mobilităţii unei articulații.

Excizia unei porţiuni, de mărime variabilă (dar considerabilă), între două secţiuni chirurgicale practicate la nivelul unui organ sau al unui ţesut.

Os în formă de disc, situat pe partea anterioară a genunchiului, care contribuie la formarea articulației.

Test care se foloseşte de un câmp magnetic şi de pulsuri de radiofrecvenţă pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe şi ţesuturi ale corpului omenesc. În multe din cazuri, RMN oferă informaţii care nu pot fi vizualizate prin radiografie, ultrasonografie sau tomografie computerizată.

Fenomen de depunere lentă a particulelor solide dintr-o suspensie, dintr-o emulsie etc. prin cădere liberă sau prin centrifugare; sedimentație.

Ablaţie chirurgicală, parţială sau totală, a unei sinoviale (membrana care tapetează cavitatea articulaţiilor mobile) atinsă de o afecţiune articulară. Excizie chirurgicală totală sau parţială a sinovialei unei articulaţii.

1. În anatomie, articulaţie imobilă între două oase, alcătuită din ţesut fibros. 2. În chirurgie, restabilirea continuităţii unui țesut sau organ divizat printr-o cusătură în care se utilizează fire din diferite materiale sau agrafe, pansament lipit etc.

(despre ţesuturi, organe) Care conţine vase sangvine, care este bogat în vase sangvine.

Coxartroza este o afecțiune cronică, degenerativă a șoldului. Numită și artroza coxo-femurală sau artroza șoldului, reprezintă localizarea reumatismului cronic degenerativ la nivelul șoldului. În timpul mersului sunt în momentele de sprijin unipodal, în care presiunea este de patru ori mai mare pe o articulație coxo-femurală, decât în fazele stațiunii bipodale, fapt ce favorizează apariția coxartrozei.